Anglia
Anglia (în engleză 
England) este cea mai mare și cea mai dens populată țară din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Până în anul 1707 Anglia a fost un regat independent, Regatul Angliei. În 1707 acesta a fuzionat cu Scoția, dând astfel naștere la Regatul Marii Britanii.
Pentru unii, Anglia este sinonim cu Marea Britanie sau chiar cu Regatul Unit, lucru care însă este incorect și-i atinge pe scoțieni, galezi și nord-irlandezi.
EtimologieNumele "Anglia" vine de la "Țara anglilor" (în Engleză: "England" pentru "Land of the Angles") referindu-se la angli, trib germanic de vest, care s-a așezat în insulă în secolul V și care provenea din peninsula Iutlanda (azi Germania și Danemarca). Alături de aceștia s-au așezat încă alte 2 triburi germanice de vest: Iuții (tot din peninsula Iutlanda) și saxonii (din nord-vestul Germaniei de azi). Numele Angliei în limba cornică este Pow Sowse, care înseamnă "Țara Saxonilor".
Istorie
Preistorie și antichitate
Oasele și uneltele din piatră (cremene) găsite în Norfolk și Suffolk dovedesc că Homo erectus a trăit pe teritoriul Angliei de azi acum 700.000 de ani. La acea vreme, Marea Britanie era legată de continental European. Ceea ce astăzi este Canalul Mânecii (English Channel) era atunci un fluviu ce curgea spre vest și era alimentat de afluenți care mai târziu au devenit Tamisa și Sena(Seine). Această zonă a fost depopulată în perioada Marii Glaciațiuni, așa cum au fost și alte regiuni ale Insulelor Britanice. În timpul recolonizării, după dezgheț, cercetarea genetică arată că Anglia de azi a fost ultima zonă a Insulelor Britanice care a fost repopulată, cam acum 13.000 de ani. Popoarele migratoare care au ajuns în această perioadă contrastează cu ceilalți locuitori ai Insulelor Britanice, venind de pe continent din sud-estul Europei, în timp ce locuitorii care au venit mai devreme au sosit din nord de-a lungul coastei din Iberia. Acești migratori au adoptat cultura Celtică care a devenit dominantă în mare parte a Europei vestice.
Până la 43 d.Hr., momentul marii invazii romane, Britania fusese deja ținta unor frecvente invazii, plănuite de forțele Republicii Romane și ale Imperiului Roman. A fost invadată pentru prima oară de dictatorul roman Iulius Cezar în 55 î.Hr., dar a fost pe deplin cucerită de împăratul Claudius în 43 d.Hr. Ca și alte regiuni aflate la marginea imperiului, Britannia s-a bucurat o perioadă lungă de legături comerciale cu romanii, și influența lor economică și culturală a avut o semnificație deosebită asupra epocii de fier pre-romană a britanicilor, în special în sud. Odată cu căderea Imperiului Roman 400 de ani mai târziu, romanii au părăsit Provincia Britannia, teritoriu care în mare parte a stat la baza a ceea ce s-a numit apoi Anglia.
Evul Mediu
Istoria Angliei anglo-saxone acoperă Anglia medievală timpurie de la sfârșitul Britanniei Romane și stabilirea regatelor anglo-saxone din secolul al V-lea până la Cucerirea Normandă din 1066.
Din jurul anului 500 d.Hr. se crede că Anglia era împărțită în 7 regate mici, cunoscute ca „Heptarhia”: Northumbria, Mercia, East Anglia, Essex, Kent, Sussex, Wesse. Temele dominante din secolul al VII-lea până în secolul al X-lea au fost răspândirea creștinismului și unificarea politică a Angliei. Creștinismul a pătruns din trei direcții: de la Roma în sud, și respectiv Scoția și Irlanda în nord și vest.
Aceste regate anglo-saxone tindeau să se unească prin război. Încă de pe timpul lui Ethelbert din Kent, un rege nu putea fi recunoscut ca Bertwalda (“Lord of Britain”). În general, titlul a revenit regilor din Northumbria, în secolul al VII-lea; în secolul al VIII-lea, celor din Mercia; în secolul al IX-lea, lui Egbert a Wessex-ului, care în 825 a învins pe Merciani în Bătălia de la Ellendun. În secolul următor, familia sa a domnit în Anglia.
Inițial Anglia a fost mai degrabă un termen geografic care a descris partea Britanniei ocupată de anglo-saxoni, decât un nume dat unui stat cu o națiune individuală. A devenit unită politic prin expansiunea regatului Wessex, al cărui rege Athelstan a adus pentru prima dată toată Anglia sub un singur conducător în 927, deși unificarea nu a devenit permanentă până în 954, când Edred l-a înfrânt pe Eric Bloodaxe și a devenit Regele Angliei.
În 1016, Anglia a fost cucerită de regele danez Canute cel Mare și a devenit centru guvernamental pentru imperiul său, care a durat foarte puțin. Odată cu ascensiunea lui Edward Confesorul, moștenitor al dinastiei engleze autohtone, în 1402, Anglia a devenit din nou un regat separat. Legăturile și natura sa au fost total schimbate după Cucerirea Normandă din 1066. Cele câteva sute de ani ce au urmat au poziționat Anglia ca o parte majoră a expansiunii și decăderii imperiilor; în Franța, Regii Angliei au folosit Anglia ca o sursă de trupe timp de ani de zile pentru a-și mări proprietățile personale în Franța (Războiul de 100 de Ani) începând cu Edward al III-lea; de fapt, coroana engleză nu a renunțat la ultimul ei punct de sprijin pe continent, în Franța, până când nu a fost pierdut Calais-ul în 1558, în timpul domniei Mariei Tudor (insulele Canalului sunt încă dependente de coroană, dar nu sunt parte a Regatului Unit).
În secolul al XIII-lea, Țara Galilor (Wales) a fost luată prin cucerire sub controlul monarhilor englezi. Acestei cuceriri i s-a dat o formă prin Statutul lui Rhuddlan din 1284 și astfel Țara Galilor a fost anexată legal Regatului Angliei prin Actele Legilor din Wales, din 1535-1542. Țara Galilor a împărțit cu Anglia o identitate legală deoarece entitatea care s-a alăturat a fost inițial numită Anglia iar apoi Anglia și Țara Galilor.
În vara anului 1348, "Moartea Neagră", epidemia de ciumă, a lovit întâi Anglia, apoi Europa. Ciuma a ucis între o treime și două treimi din populația Europei. Anglia singură a pierdut 70% din populația ei, care a trecut de la 7 milioane la 2 milioane în 1400. Molima s-a întors în repetate rânduri în Anglia, bântuind-o de-a lungul secolelor al XIV-lea–al XVII-lea. Marea Molimă (The Great Plague) din Londra din anii 1665-1666 a fost ultima care a izbucnit.
Modernism
În timpul Reformei engleze din secolul al XVI-lea, autoritatea externă a bisericii Romano-Catolice din Anglia a fost abolită și înlocuită cu Actele (Hotărârile) Supremației Regale și întemeierea Bisericii Angliei („Biserica Anglicană”) sub guvernarea supremă a monarhului englez. Aceasta s-a întâmplat în timpul domniei lui Henric al VIII-lea. Reforma engleză a fost diferită de celelalte reforme din Europa prin faptul că-și avea rădăcinile în politic mai mult decât în teologie.
Reforma engleză a netezit calea spre răspândirea anglicanismului în biserică și alte instituții. Perioada cunoscută ca Războiul Civil (1642-1651) a fost martora uneltirilor politice și conflictelor armate între suporterii Parlamentului Lung (Roundheads) și regele Carol I (Regaliștii) între 1642-1645 și 1648-1649, urmată de conflictul dintre suporterii Parlamentului Rump și regele Carol al II-lea între 1649-1651. Războiul s-a terminat cu victoria parlamentară prin Bătălia de la Worchester la 3 septembrie 1651. Ea a condos la procesul și execuția lui Carol I, exilul fiului său Carol al II-lea, înlocuirea monarhiei engleze cu Commonwealth-ul Angliei (1649-1653) și conducerea țării de Oliver Cromwell pe timpul Protectoratului (1653-1659).
După moartea lui Oliver Cromwell în 1659, o scurtă revenire, o încercare condusă de fiul lui Cromwell, un om slab, la conducerea Commonwealth-ului a avut loc înainte ca Parlamentul să-l invite pe Carol al II-lea să se reîntoarcă în Anglia în 1660 și să restaureze monarhia. În timpul acestui interregn, monopolul bisericii din Anglia asupra creștinismului s-a sfârșit și influența dominantă Protestantă s-a consolidat în Irlanda.
Din punct de vedere constituțional, războaiele au stabilit un precedent ca monarhii britanici să nu poată guverna fără aprobare parlamentară, deși lucrul acesta va deveni bine consolidat abia în secolul următor odată cu Revoluția Glorioasă.
Deși aflate în conflict de secole, Regatul Angliei și Regatul Scoției se apropiaseră tot mai mult de la Reforma Protestantă a secolului al XVI-lea și în 1603, cu urcarea pe tronul Angliei a regelui scoțian Iacob al VI-lea, cele două țări au intrat într-o uniune personală, fiind conduse de aceeași dinastie Stuart. După câteva încercări de a uni regatele, s-a căzut de acord asupra unui Tratat de Uniune la 22 iulie 1706 de către parlamentarii englezi și cei scoțieni și a fost pus în aplicare prin Actele Unirii care a dus la unirea politică a celor două state și crearea Regatului Unit al Marii Britanii la 1 mai 1707. Irlanda s-a unit în 1801, iar Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei a existat până în 1922, când Irlanda, cu excepția Irlandei de Nord, a devenit independentă, ceea ce a avut drept rezultat numele de azi al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Prezent
Guvernare
Formă de guvernământ: monarhie constituțională
Geografie
Anglia se întinde pe 2/3 din centrul și sudul insulei Marea Britanie, plus insulele dinspre coastă din larg, dintre care cea mai mare este Insula Wight. Anglia se învecinează la nord cu Scoția și la vest cu Țara Galilor. Este mai aproape de Europa continentală decât oricare altă parte a Britaniei, separată de Franța de 52 km. de mare (22 mile nautice). Tunelul Canalului, lângă Folkstone leagă direct Anglia de Europa continentală. Granița engleză-franceză este la jumătatea drumului de-a lungul tunelului.
Mare parte din Anglia este deluroasă, în general muntoasă în nord cu un lanț de munți nu pre înalți, Munții Penini (Pennines), care despart estul de vest. Alte zone deluroase în nord și Midlands sunt Ținutul Lacurilor (The Lake District), the North York Moors (Mlaștinile din North York) și Districtul Peak. Linia aproximativă de demarcație dintre tipurile de teren este adesea indicat de linia Tees-Exe. La sud de această linie sunt suprafețe întinse de teren plat, incluzând East Anglia și the Fens, zonele deluroase incluzând the Cotswolds, the Chilterns și the North și South Downs.
Cel mai mare port natural din Anglia este Poole, pe coasta sud-centrală. Unii îl consideră al 2-lea cel mai mare port din lume, după Sydney, Australia, deși lucrul acesta este discutabil
Capitală
Londra este capitala Angliei dar și capitala Regatului Unit. Aglomerația urbană a Londrei numără aproximativ 7.350.000 de locuitori.
Împărțire administrativă
Anglia nu are un legislativ sau un guvern care să fie responsabil pentru întreaga țară, spre deosebire de celelalte trei țări, ci este condusă de parlamentul Regatului Unit și implicit de Guvernul Regatului Unit. Sunt discuții privind crearea fie a unui parlament separat, fie privind acordarea unor puteri legislative celor nouă regiuni ale Angliei. Acestea din urmă au fost înființate ca urmare a hotărârii Uniunii Europene în urma Tratatului de la Maastricht. În afară de Londra, puterile regiunilor sunt foarte limitate.
Regiunea Londrei este divizată în City of London și 31 de "Burguri ale Londrei" ce sunt numite împreună Londra Mare și sunt administrate de Autoritatea Londrei Mari.
Celelalte regiuni sunt formate din comitate ce pot fi metropolitane sau ne-metropoilitane. Acestea sunt la rândul lor subdivizate în districte (ce pot fi numite orașe, burg-uri, burg-uri regale, burguri metropolitane sau simplu districte). În unele locuri, comitatele și districtele funcționează împreună, ca o "autoritate unitară".
Sub nivelul districtelor funcționează, fără o distribuție uniformă sau care să acopere întreg teritoriul, nivelul parohiilor civile. Consiliile parohiilor civile sau consiliile orașelor există în principiu doar pentru orașe mici și în mediul rural, fiind rar întâlnite în orașele mari și interzise în interiorul Londrei Mari.
Climat
Anglia are o climă temperată, cu multă ploaie în timpul anului, deși anotimpurile sunt foarte variate în temperatură. Oricum, temperaturile rar scad sub -5 grade C sau se ridică peste 30 grade C. Vântul predominant suflă din sud-vest aducând o vreme blândă și umedă dinspre oceanul Atlantic. Este cel mai uscat în est și cel mai cald în sud, care este și cel mai apropiat de continental European. Zăpada poate cădea în timpul iernii și primăverii timpurii.
Economie
Infrastructură
Anglia a jucat un rol important în progresul arhitecturii vestice. Ea este leagănul celor mai notabile castele și forturi medievale din lume, incluzând Castelul Warwick, Turnul Londrei (Tower of London), Castelul Windsor (Windsor Castle-cel mai mare castel locuit din lume și cel mai îndelung locuit în timp).
Anglia este cunoscută pentru numeroasele case grandioase de la țară, pentru bisericile și catedralele medievale și mai târzii, ca York Minster.
Arhitecții englezi și-au adus contribuția la multe stiluri de-a lungul secolelor, incluzând arhitectura Tudor, Barocul englez, stilul Georgian și mișcările Victoriene ca Reînvierea Goticului. Printre cei mai bine cunoscuți arhitecți contemporani englezi se află Norman Foster și Richard Rogers.
Demografie
Populație
Populație:59.512.000 locuitori
Limbă
Limba: engleza, în Scoția limba galică, în Țara Galilor (Wales) se vorbește și limba galeză
Religie
anglicana (90%), metodista, baptista, catolica, musulmana, hinduism și sikhi
Educație
Mai mult decât un centru universitar, Oxford este unul din cele mai frumoase orașe ale Angliei. Excelent conservat, acesta este un conglomerat de alei înguste, case construite din piatra de culoarea mierii și străjuite de statui reprezentând animale fantastice. Complexul universitar include 40 de colegii independente, cel mai vechi dintre acestea (și din toată tara) fiind înființat în 1200. Tot aici se găsește Bodleian Library, una din primele biblioteci ale lumii, care și-a deschis porțile în 1602. Pe rafturile acesteia sunt adăpostite circa 5 milioane de cărți rare, printre care și o colecție de manuscrise deosebit de valoroasă.
Cambridge, Canterbury, Stratford-upon-Avon (prezentare generala) Cambridge Leagănul celei de-a doua universități britanice, Cambridge și-a deschis porțile pentru studenți începând din secolul al XIII-lea. În semn de recunoștință, fiecare generație de arhitecți a ridicat aici câte un grup de clădiri reprezentând spiritul epocii, astfel încât, în prezent, aici sunt reunite cele mai frumoase edificii din toată Anglia. Cel mai mare dintre colegiile complexului, Trinity College, a fost înființat de către Henric al VIII-lea în 1546. Se remarca prin frumoasa curte din secolul al XVII-lea, unde se ridica o splendidă bibliotecă proiectată de Christopher Wren. Deasupra masivei gherete a portarului se afla Great Tom, un ceas de mari dimensiuni, care anunță sonor trecerea fiecărei ore și pe care e posibil sa-l fi admirat fără sa știți în filmul Carele de foc. Printre elevii de marca ai colegiului se numără printul Charles, care l-a frecventat în anii '60.
Cultură
Anglia are o cultură vastă și cu influență care cuprinde atât elemente vechi cât și noi. Cultura modernă a Angliei este uneori dificil de identificat și greu de separate de cultura întregului Regat Unit, deoarece națiile ei sunt atât de întrepătrunse. Oricum cultura tradițională și istorică engleză rămâne distinctă cu diferențe regionale substanțiale.
Moștenirea engleză este un organ guvernamental cu o remitere largă a siturilor istorice, artefacte și împrejurimi ale Angliei. Muzeul Britanic Londonez, Biblioteca Britanică și Galeria Națională conțin cele mai frumoase colecții din lume.
Englezii au jucat un rol important în dezvoltarea artelor și științelor. Multe din cele mai importante figuri din gândirea vestică științifică și filozofică modernă fie că s-a născut sau la un moment dat s-a aflat aici sau chiar a trăit în Anglia. Gânditori englezi marcanți de o importanță internațională include oameni de știință ca Sir Isaac Newton, Francis Bacon, Michael Faraday, Charles Darwin și Ernest Rutherford (născut în Noua Zeelandă), filozofi ca John Locke, John Stuart Mill, Herbert Spencer, Bertrand și Thomas Hobbes, și economiști ca David și John Maynard Keynes.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu